Numele comunei își trage seva dintr-un antroponim, indicat de altfel și de N. Iorga în „Moșnenii de pe Varbilău și de pe Valea Buzăului” (Acad. Rom., Memoriile secțiunii istorice, seria III, tom. XII, mem. 14, ședința din 23 oct. 1931), unde consemna că locuitorii acestei așezări „Ștefeștii, (sunt) urmașii moșului Ștefu” (p. 209). Acest Ștef, Ștefusau Ștefa apare menționat și în DOR (p. 154-155), iar Șteful, ca nume de botez, este specificat și în „Pomelnicul Mănăstirii Bistrița”, publicat de Damian P. Bogdan prin 1941.

Istoricul comunei nu este prea cunoscut. Se știe că așezarea ar fi luat ființă între 1513-1520, deci cam în vremea când Neagoe Basarab și-a redactat vestitele sale „Învățături către fiul său Teodosie”, de către un oarecare Ștefan, probabil acel „moș Ștefu” invocat de Iorga.

Satul Scurtești apare mai târziu, numele trăgându-se de la un căpitan al lui Șerban Vodă Radu – domnitor al Țării Românești 1601, numit Scurtu, și căruia domnul i-a dăruit locuri aici după venirea sa în țară din Ardeal și luptele de pe Teleajen

Un alt document care atestă localitatea datează de vreo jumătate de secol mai târziu. Este vorba de zapisul unui anume Radu Brânzea prin care vindea o funie de loc din satul Ștefești vătafului Iane oz Izvora za plaiu la 5 mai 1734.

Din același veac este și documentul încheiat la 18 febr. 1756, care marchează ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească prin porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac].

În acest secol, Ștefeștii sunt consemnați și în „memoriile” (1788) generalului Bauer. Mai spre sfârșitul secolului, la 5 febr. 1799, apare o foaie de zestre a „Joiței, fiica lui Mareș Botezatu, care Mareș a fost ginere lui Miclea vătaful, iar Miclea vătaful a fost fiul lui Ene vătaful” în vederea căsătoriei sale cu Panca ot Valeni (strămoșul colonelului Panca, de la care N. Iorga și-a cumpărat casa, astăzi muzeu) și care cuprindea, în afara a nenumărate bunuri și terenuri și „22 stânjeni moșie, în hotarul Ștefeștilor”.

În veacul următor, Ștefeștii sunt menționați și de Dionisie Fotino în „Istoria generală a Daciei…” (1815), dar apar și în Analele parlamentare din 1831, când se precizează că localitatea nu are decât 42 familii și făcea parte din Plaiul Teleajen al județului Săcuieni.

Referitor la numele satului Scurtești, se spune că numele se trage de la un căpitan al lui Șerban Vodă Radu – domn al Țării Românești între anii 1602 –1631, numit Scurtu, căruia domnul i-ar fi dăruit locuri aici, după venirea sa în țară prin Ardeal și după luptele de la Teleajen. Din cele relatate în textul citat se poate trage concluzia că primele case și gospodării din partea de nord a comunei sunt ulterioare anului 1602, când domnul Țării Românești – Radu Vodă, are o strălucită biruință în bătălia de la Ogrețin – Teișani, din 13-14 septembrie 1602, împotriva oștilor moldo – polono – tătărăști conduse de Simion Movilă și de hanul tătar Ghirai. Referitor la această bătălie, se arată că o puternică armată moldo–polono-tătară pătrunde în țară la începutul lui septembrie 1602. Pe 13 septembrie ajunge în Ogrețin, unde este întâmpinată de armata munteană, care avea în frunte pe viteazul Radu – Șerban, prahovean, de fel din Mărginenii Prahovei, alături de care luptau încercații oșteni ai lui Mihai Viteazul, în frunte cu Stroe, Radu și Preda Buzescu. În urma obținerii acestei victorii, domnul răsplătește pe căpitanul Scurtu cu terenurile unde se va face satul Scurtești.

Totuși, prima apariție documentară a localității are loc abia în 1831, în Analele parlamentare, unde e adevărat că se precizează că însumează 128 de familii, adică de trei ori populația Ștefeștilor. Atât satul Ștefești cât și Scurtești s-au constituit ca așezări unde vom întâlni atât proprietate boierească dar și proprietatea țăranilor moșneni care trăiau în obști.

Într-un alt document scris în 1690, se atestă existența comunei Ștefești în timpul lui Constantin Brâncoveanu 1688–1714 ca sat care este înscris în condica de venituri și cheltuieli a domnului. Satul plătește dări către domn, alături de satele Chiojd, Starchiojd, Bataca, Ogrețin, Bătrâni, Drajna. Pe lângă plata dărilor avea și îndatoriri militare. Spre sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului XX-lea se formează și cea de-a treia așezare a comunei – satul Târșoreni, situat pe partea dreaptă a râului Varbilău.

O altă variantă a denumirii comunei Ștefești, puțin probabilă, ar fi că primii locuitori au venit din Ardeal, deoarece în comuna Poiana Sibiului există două vârfuri de munte care se numesc: Șteflești și Pietriceana. Comuna Brebu, care este în apropierea comunei Ștefești, are în componență satul Pietriceaua, deci este de presupus că, printr-o transformare lingvistică, de la Pietriceana a rezultat Pietriceaua și de la Șteflești a rezultat Ștefești. Acum 480 ani, prin această zonă treceau turmele de oi către bălțile Dunării. Cum județul Săcuieni avea poteci larg cutreierate de turme de oi, poate că un păstor ardelean din Șteflești a rămas în județul Săcuieni și a dat numele localității.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Vărbilău din județul Prahova (interbelic) și era formată din satele Ștefești și Scurtești, având în total 899 de locuitori. În comună funcționau 6 herăstraie și 19 mori pe râul Vărbilău, o carieră de piatră, o școală înființată în 1889 și o biserică aflată în satul Scurtești.

În perioada interbelică, comuna Ștefești aparținea tot plășii Varbilău și avea în subordine în plus față de Scurtești și satul Livadea, întrucât comuna cu reședința acolo fusese desființată.

În 1950, comuna a fost arondată raionului Câmpina din regiunea Prahova și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. În 1968 a fost arondată din nou județului Prahova, reînființat, în componența actuală, satul Livadea trecând la comuna Vărbilău.

Skip to content